Învăţare—Visul lui Iosif

         AI NEVOIE DE: flanograf

           Știi tu cine era Iosif?

                 Iosif era unul din fii lui Iacov. El avea mulți frați. Zece frați mari și unul mai mic. Pe cel mic îl chema Beniamin. Iacov îl iubea mult, dar Iosif era preferatul. Da,  Iacov îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți și chiar îl răsfăța puțin. Îi dădu o îmbrăcăminte frumoasă, din mai multe culori, o îmbrăcăminte de prinț! Micuțul Beniamin rămânea aproape întotdeauna acasă cu tatăl său. Și Iosif era deseori acasă. Dar toți cei zece frați mari erau toată ziua afară pe câmp, păzind oile și vacile. Câteodată Iosif le ajuta. Dar nu era prea fericit cu frații lui, căci frații lui se purtau întotdeauna urât cu el. Știi tu de ce?
      Pentru ca el primise o îmbrăcăminte așa de frumoasă și ei nu. Dar și pentru că atunci când ei făceau ceva rău, Iosif îi spunea tatălui. și pentru că Iosif avea câteodată niște vise neobișnuite. Odată Iosif a visat că era cu frații lui pe câmp. Grâul era deja secerat. Urma să fie legat. Aceasta se cheamă să se "lege snopii". Iosif a legat un snop și l-a culcat pe câmp. Dar deodata acesta s-a ridicat, iar snopii fraților lui au înconjurat snopul lui Iosif și i s-au închinat. Iosif povești visul fraților săi. Aceștia când îl auziră, tare se supărară și ziseră: " Ți-ar conveni ca noi să ne închinăm ție, iar tu să fi stăpân peste noi, făuritorule de vise, încrezutule!"
         Altădată visa Iosif ceva și mai neobișnuit. Soarele, luna și unsprezece stele de pe cer coborâră și i se închinară lui. Și când povești acest vis, până și tatăl său se supără și îi zise: "Mai băiete, ce fel de vise sunt acestea? Doar nu cumva crezi că noi toți, eu, mama ta și frații tăi ne vom închina ție? Așa ceva este imposibil!"
      Nu, nici Iosif nu credea una ca aceasta, dar totuși era visul lui. Iacov, tatăl său nu mai putea uita visele. Se gândea tot timpul la ele. Iar frații lui erau foarte porniți împotriva lui, încât erau în stare să-l bată și chiar să-l și omoare. Dar nu îndrăzneau s-o facă atâta timp cât Iacov, tatăl lor mai trăia.
       Într-o zi, frații plecară departe cu oile și seara nu mai veniră acasă. Atunci, Iacov, tatăl lor îi zise lui Iosif: "Du-te la frații tăi și vezi cum le merge. Apoi vino repede și spune-mi, căci sunt cam neliniștit din cauza lor."
      Iosif porni îndată la drum. Rătăci vreme îndelungată prin câmpiile întinse, dar nu-i găsi nicăieri.  În cele din urmă întâlni un om care îi arătă drumul Astfel își găsi frații. Ei îl recunoscură pe Iosif de departe.
      "Priviți" își ziseră ei, "vine făuritorul de vise! În sfârșit îl avem în mâinile noastre. Iar tatăl nostru este departe. Stiți ce vom face cu el?  Îl vom omorî și-l vom arunca în fântână și-i vom spune tatălui că un animal sălbatic l-ar fi sfâșiat. Atunci vom vedea ce se va mai alege din visele sale frumoase."

      Ruben, fratele cel mare, zise: "Nu, așa ceva să nu facem. Să nu-l omorâm. Mai degrabă să-l aruncăm viu în fântână."
      Acest frate nu era așa de rău ca și ceilalți dar, îi era frică de ei și de aceea vroia să câștige timp. El se gândea: "Astăzi seara când va fi întuneric, în ascuns îl voi scoate eu afară pe Iosif." Îl prinseră pe Iosif, îl legară, și-l traseră după ei. Îi rupseră haina aceea frumoasă de pe el și îl aruncară în fântână. El plângea și se tânguia, dar ei nici nu se sinchiseau de el. Nici nu le era milă de el.
      "Așa" strigară ei, "stai foarte bine acolo, visează mai departe că tu ești stapânul nostru!"

      Apoi se asezară lângă fântână și începură să mănânce. Trebuia să fi fost tare răi, ca sa poată să stea liniștiți să mănânce în timp ce fratele lor plângea. Dar Ruben nu era așa de rău ca și ceilalți. El fugi pe câmp căci nu putea să-l audă pe fratele său plângând. "Trebuie să aștept să se facă noapte" se gândea el, crezând că găsise o soluție foarte bună…
      Noroc că nu era apă în fântână, așa că Iosif nu se înecă. Dar nici nu mai putea sa iasă afară. Pereții fântânii erau prea înalți și mult prea netezi. Iar tatăl lui nici nu bănuia nimica și era și mult prea departe ca să-l poată ajuta. Lui Iosif îi era frică și plângea. Atunci se gândi la Tatăl care este în ceruri. Dumnezeu îl vedea cu siguranță. Numai El îl mai putea ajuta. Iar când Iosif se gândea la el, nu-i mai era așa frică.
      Apoi auzi iarași voci. Frații lui se întorceau. Aveau oare de gând să-l scoată afară? Da. Îl traseră cu o sfoară afară. Dar cine erau străinii care îl înconjurau? Aveau cu ei cămile care duceau niște saci mari. Parcă erau niște negustori care veneau dintr-o țară îndepărtată. De ce oare se uitau așa la Iosif și-l măsurau din cap și până în picioare?
      Văzu că străinii îi dădură bani fraților săi, apoi îl legară pe Iosif și-l duseăa la cămile. Abia acum înțelegea Iosif ce i se întâmpla: frații lui îl vânduseră. Fu legat strâns de o cămilă și trebui să plece cu străinii... Iosif plângea de ți se rupea inima și striga: "Ajutor! Ajutor! Vreau să mă întorc la tatăl meu!" Fraților însa nu le era milă deloc și nici Ruben nu era acolo. Iar când Ruben se întoarse, Iosif era deja foarte departe. Era deci prea târziu ca să se mai poată face ceva.
      "Vai de noi!” striga Ruben, "ce va zice tatăl nostru de toate acestea?"
      Dar ceilalți și găsiseră o soluție. Nu le era teamă de minciună. Au junghiat un ied și au mânjit cu sângele iedului haina cea frumoasă a lui Iosif. Îmbrăcămintea plină de sânge o trimiseră printr-o slugă, tatălui spunându-i: "Privește tată, ce am găsit pe câmp. Nu este oare aceasta haina lui Iosif?"
      Astfel l-au înșelat pe tatăl lor. Când Iacov văzu haina, crezu ca Iosif fusese sfâșiat de un animal sălbatic. Tare se întristă bătrânul tată și zise: "Acuma, că fiul meu cel drag este mort, nu voi mai fi vesel niciodată."
      Sărmanul Iacov! Nu știa că haina era mânjită cu sângele unui ied.
      Dar... nu-l înșelase și el odată pe tatăl sau cu un ied și cu haina fratelui său?

      Iosif a ascultat de tatăl său. El a spus tatălui său despre păcatul fraților săi și a spus familiei despre visul lui, chiar dacă bănuia că o să fie urât. A mers după frații săi la cererea tatălui său. Chiar dacă a suferit, Dumnezeu i-a binecuvântat ascultarea și mai târziu a avut succes în tot ce  a făcut, până acolo că ajunge să salveze viața familiei sale.

      Și noi trebuie să ascultăm de păriții și vom fi binecuvântați. Ascultarea aduce întotdeauna binecuvântare, pe când neascultarea aduce blestem.