Timpul de mers la culcare

Familia Ebys tocmai terminase de luat cina, iar mama, sprijinită de spătarul scaunului, se uită la cei trei copii mai mari şi spuse:

— După ce toate vasele sunt spălate şi puse la locul lor, vreau să am o întâlnire cu voi în living.

Tata şi mama îşi zâmbiră unul altuia.

— De ce? interveniră David şi Petru deodată.

— Imediat ce vasele sunt spălate, mama o să vă spună despre ce e vorba, îi anunţă tata. Eu trebuie să plec la atelier. Vă rog s-o ajutaţi pe mama cu vasele.

— Hai, băieţi, să ne grăbim, îi îndemnă nerăbdătoare Emily, fetiţa de opt anişori. Într-un

timp foarte scurt, vasele curate erau aşezate în dulapul din bucătărie. Incredibil, ce repede lucrau copiii când mama avea câte o surpriză pentru ei! Le plăceau întâlnirile din living. Dar ce o să le spună mama de data asta?

— Suntem gata! Mama, unde eşti? Strigă Emily de pe canapeaua din living. Mama le

spunea de fiecare dată să-şi găsească fiecare un loc comod când aveau o astfel de întâlnire.

Imediat, din bucătărie apăru şi mama cu bebeluşul Esther şi se aşeză şi ea pe un fotoliu.

— Acum, zise ea cu un oftat, aş vrea ca unul dintre voi să-mi spună ce este acela? Şi mama arătă spre un obiect de pe perete.

—   David, ai putea să-mi spui tu ce este?

— Un ceas, răspunse - mulţumit că ştia - David, micuţul de trei anişori.

— Bine! îl lăudă mama. Peter, ce aflăm atunci când privim la el?

— Ne spune când trebuie să mâncăm, răspunse Peter. El avea doar şapte ani dar îi plăcea să mănânce mult.

— Bine, dar ce altceva ne spune că a sosit timpul să facem?

Copiii începură să-şi dea cu părerea pentru a ghici la ce se gândea mama. În cele din urmă,

Emily răspunse repede că anunţă timpul de mers la culare.

— Foarte bine, întări mama. M-am gândit în ultima vreme la ora voastră de culcare. Ce

credeţi că am putea face ca să îmbunătăţim obiceiurile voastre?

Pe feţele copiilor se putea citi acum o uşoară încruntare. Nu prea le plăcea să meargă la culcare.

— Somnul e tot atât de important pentru trupurile noastre cum sunt cina, exerciţiul fizic

şi gustările. El e un dar de la Dumnezeu – şi aici vocea mamei deveni foarte serioasă. Mă întristează să vă aud plângându-vă atunci când trebuie să mergeţi la culcare. Nu ar trebui să-I

mulţumim lui Dumnezeu pentru somnul sănătos?

Copiii o priviră foarte serioşi pe mama.

— Ca să vă ajut să scăpaţi de obiceiul prost de a vă plânge atunci când trebuie să mergeţi în pat, am făcut un desen şi un program pentru voi.

Mama despături hârtia pe care o scosese din buzunarul rochiei şi începu să le explice copiilor.

— Aici e imaginea unui ceas. Acesta va fi momentul când o să vreau să vă pregătiţi pentru

culcare. A doua imagine arată o chiuvetă. Asta înseamnă că trebuie să vă amintiţi să vă spălaţi pe dinţi, iar acest desen cu o cutie de jucării înseamnă că trebuie să strângeţi toate jucăriile.

Copiii ascultau cu mare atenţie. Mama arătă înspre al doilea ceas de pe foaie. Aşa va arăta

ceasul când o să vreau să mergeţi la culcare, încheie ea.

Împreună mai discutară puţin despre imagini şi program, după care Emily spuse:

         — Mulţumim, mama! Vrem să ne amintim de ceea ce ne-ai spus. Iar faţa ei nu mai era deloc încruntată.

— Mă bucur. Acum puteţi să vă mai jucaţi încă!

Puţin mai târziu, mama întrebă:

— Copii, vedeţi ceasul?

— E la fel ca primul ceas de pe foaie, exclamă Petru.

David sări şi începu să adune repede toate jucăriile. Emily şi Peter începură să râdă când

îi văzură graba, dar merseră să-l ajute.

— Când sunteţi în pat, vă rog să strigaţi „noapte bună”, adăugă mama. O să verific timpul. Dacă sunteţi la timp în pat, o să aşez câte o faţă zâmbitoare pe calendar, în dreptul fiecăruia, după care voi veni să mă rog cu voi.

— Să vedem dacă până la sfârşitul lunii fiecare zi va avea câte trei feţe zâmbitoare, spuse încântată Emily. Copiii ieşiră în fugă din bucătărie.

— Mamă, începu Emily zăbovind puţin lângă scaunul mamei, vreau să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru timpul de somn deseară, când o să mă rog. Îmi pare rău că m-am plâns.

Mama zâmbi şi o îmbrăţişă.

— Dumnezeu e mulţumit când schimbăm obiceiurile rele din vieţile noastre. Şi Îi place când Îi mulţumim, adăugă ea.

— Noapte bună! strigă Petru.

— Noapte bună! se auzi şi David.

— Noapte bună, băieţi! le răspunse mama.

Emily alergă pe scări şi în curând se auzi şi urarea ei de „noapte bună!”.