Învățare Potolirea furtunii

CUM PROCEDEZI: În timp ce povesteşti copiii fac semne la anumite cuvinte

           Povestea pe care o să vi-o spun este uimitoare… Ştim că Domnul Isus avea 12 oameni mai apropiaţi de El, numiţi ucenici sau apostoli, care erau mai tot timpul cu El. Şi ei mergeau împreună cu Isus  când El mergea şi predica, când îi vindeca pe oameni sau atunci când îi învăţa. Şi ei cunoaşteau bine învăţăturile lui Isus, căci mereau era cu Învăţătorul lor, cum îl numeau. Şi una dintre învăţăturile lui Isus era nu te teme de nimic, păstrează-ţi calmul atunci când treci prin situaţii grele. Dacă eşti bland, vei fi fericit.

Şi a venit ziua când ucenicii puteau pune în aplicare învăţătura : Păstrează-ţi calmul! Ca povestea mea să prindă viaţă, o să vă rog să mă ajutaţi. Vreţi să mă ajutaţi? În poveste este vorba despre o furtună.

Vânt – şuierăm ca vântul

Valuri – mişcăm mâinile

Tunet – BUM!

Ploaie – pic…pic…pic

Isus şi ucenicii erau obosiţi după o zi întreagă de umblat. Era seara, şi vroiau să treacă pe celălalt mal al lacului. Şi s-au urcat într-o barca. Barca plutea pe apă, şi valurile erau liniştite. Vântul sulfa încetişor şi împingea barca pe lac. Dar când ajunseră în mijlocul mării totul se schimbă. Cerul s-a întunecat şi stelele au dispărut. Ploaia a început să cadă încetişor. Vântul a început să bată mai tare…În acest timp ucenicii încercau să se adăpostească de ploaie, dar Isus nici habar nu avea de ploaie: dormea. Ploaia a început să fie mai puternică, şi vântul şi mai puternic, şi o lumină s-a văzut pe cer, era un fulger, iar apoi un tunet puternic a zguduit liniştea…Isus tot dormea…Ucenicii au început să se sperie, căci valurile deveniseră agitate, vântul era din ce în ce mai puternic…Şi din nou alt tunet s-a auzit. Era o adevărată furtună. Valurile se ridicau deasupra corabiei, şi aveai impresia mai puţin şi barca o să se scufunde. Vântul sulfa cu putere şi tunet după tunet se auzea. Ucenicii erau legănaţi dintr-o parte într-alta şi erau foarte speriaţi…şi spaima lor creştea când vedeau că Isus nu avea nici o treabă - dormea liniştit.

Dar ei nu mai putea de frică. S-au dus la El şi i-au spus: Învăţătorule, ajută-ne că o să ne înecăm! Şi Isus s-a trezit. A văzut valurile spumegând şi venind peste barcă, a auzit vântul care şuiera puternic, şi a auzit tunetele înspăimântătoare. Şi El i-a întrebat: De ce vă este frică? Doar nu o să vă las să vă înecaţi. Apoi s-a ridicat în picioare şi s-a uitat sever la valuri şi la vânt şi a zis: Taci! Fără gură!

Şi dintr-o dată s-a făcut linişte de tot. Vântul nu mai sufla, doar adia blând. Valurile nu mai îndrăzniră să lovească barca, ci s-au liniştit complet. Vântul şi valurile l-au ascultat pe Isus.

Ucenicilor li s-a făcut ruşine, pentru că nu au ştiut cum să se comporte pe vreme de furtună. În loc să se încreadă în Isus, s-au panicat şi au început să ţipe de frică. Şi atunci ei au realizat că dacă Îl avem pe Isus cu noi, nu trebuie să ne temem, ci trebuie să rămânem calmi.