Joel dădu buzna în casă:
— Mamă! Mamă! strigă el. Ştii ceva? Tabby are cinci…
— Ua-a-a! Ua-a-a! Micuţul Amos începu să plângă.
— Joel, te rog să taci, spuse mama. Amos aproape adormise.
— Îmi pare rău, spuse Joel. Se duse lângă balansoarul mamei.
Amos era roşu la faţă şi respira greu.
— Amos are febră? întrebă Joel în şoaptă.
— Da, răspunse mama încet. Încă are temperatură mare.
— Pot să-i povestesc depre pisicuţe? întrebă Joel. Amos tăcu. Stătea în braţele mamei uitându-se la Joel.
— Da, poţi, spuse mama.
— Amos, ştii ceva? Avem nişte pui de pisicuţă! Sunt aşa de micuţi! Joel arătă cu mâna cât de mici erau.
Amos îl privi serios.
— Mamă, el nu spune nimic, zise Joel.
— E prea bolnăvior ca să-i mai pese de pisicuţe, explică mama. Joel, vrei te rog să mergi la frigider să-i aduci lui Amos căniţa lui? Este pe raftul de sus şi are suc în ea. Joel se grăbi înspre bucătărie. A găsit căniţa şi i-a adus-o mamei. Ea l-a ridicat pe Amos şi i-a dat cana. Micuţul luă câteva înghiţituri.
— Amos, o să-ţi aduc o jucărie, spuse Joel.
Îi aduse iepuraşul lui preferat de pluş şi puse jucăria pe capul lui Amos. De obicei, asta îl făcea pe Amos să chicotească, dar de data asta el începu să plângă.
— Îmi pare rău, Amos, spuse Joel. Doar vroiam să mă joc cu tine. Trase iepuraşul de urechi în faţa lui Amos. Acesta se opri din plâns şi întinse mânuţa spre el.
După un timp, Amos se dădu jos din poala mamei şi se duse înspre canapea. Joel merse după el. Puse mâna pe umărul lui Amos. Amos deveni agitat.
— Joel, te rog, ia mâna de pe Amos, spuse mama.
— Dar de ce, mama? întrebă Joel. Uneori, când pun mâna pe umărul lui, el fuge repede şi râde.
— Ştiu, răspunse mama. De obicei, vă jucaţi frumos. Dar îţi aminteşti când ai fost bolnav săptămâna trecută? Ce s-a întâmplat când Carl insista să te dai pe bicicletă?
— Nu prea vroiam, îşi aminteşte Joel. Eram aşa de obosit şi mă durea capul.
— Dar de obicei îţi place să te dai cu bicicleta, nu? întrebă mama.
— Sigur! exclamă Joel. Mie şi lui Carl ne place să mergem cu bicicleta.
— Aşa e şi cu Amos, explică mama. El e prea bolnav ca să facă lucrurile care de obicei îi făceau plăcere. Aşa că fii foarte atent să nu faci lucrurile care îl agită.
— Ok, promise Joel. Amos se îndreptă spre cutia cu jucării. Dar se împiedică şi căzu. Începu să plângă.
— Pot să-l ajut, mama? întrebă Joel.
— Da, răspunse mama. Adu-l la mine, dacă te lasă.
— Vino, Amos, hai la mama, spuse Joel. Îl luă pe Amos în braţe, îl ridică şi îl conduse la mama.
Mama îl luă în braţe şi începu să-l legene murmurând o melodie. Ochişorii lui se închideau încet. Mama îl mai legănă puţin. Apoi se opri şi îl duse cu grijă în pătuţul lui, în dormitor. Mama ieşi şi închise uşa.
— Mulţumesc, Joel, pentru că eşti un frate mai mare plin de grijă pentru Amos când e bolnav, spuse ea. Asta îmi aminteşte de o povestire biblică despre un om care a fost grav rănit de nişte oameni răi. Apoi ei au plecat, lăsându-l singur. Un om a trecut pe acolo, l-a văzut şi a mers mai departe fără să-l ajute pe bietul om. Apoi a mai trecut un altul, dar nici acesta nu l-a ajutat. În sfârşit a venit şi un samaritean. A observat pe omul rănit şi i-a fost milă. A mers la el, i-a bandajat rănile care sângerau. L-a dus la un loc numit han, unde cel bolnav s-a putut odihni întrun pat. În ziua următoare, samariteanul trebuia să plece, dar i-a dat hangiului bani ca să îngrijească de acel om. Isus s-a bucurat de samaritean. El se bucură de cei cărora le pasă de cei care sunt bolnavi sau răniţi. Şi sunt multe modalităţi în care putem face asta.
— Tu l-ai legănat pe Amos, spuse Joel.
— Da, iar tu i-ai adus de băut. Şi am încercat să fim liniştiţi şi să nu facem ceva care l-ar supăra, spuse mama.
— Eu îl iubesc pe frăţiorul meu, zise Joel. Sper că o să se facă bine repede şi o să ne putem juca din nou.
— Şi eu sper, răspunse mama. Acum hai să mergem şi să pregătim prânzul. Tata trebuie să vină.
Fericit, Joel o urmă pe mama în bucătărie. Era fericit că L-a mulţumit pe Dumnezeu şi
pe mama lui purtându-se frumos cu frăţiorul lui mai mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu