Hrănindu-i pe îngeri

— Mama, șopti precipitată Esther.

— Da? întrebă mama într-un fel care însemna: Ce dorești?

— E un om la ușă. Are o cușcă cu o pisică mare în ea, spuse în șoaptă Esther.

Mama își scoase mâinile din apa în care spăla vasele, le șterse de șorț și se îndreptă spre ușă.

— Bună ziua, îl salută ea pe bărbatul ce aștepta în fața ușii. Cu ce vă pot ajuta?

— Ați putea să-mi dați ceva de mâncare? întrebă omul politicos.

— Desigur, răspunse mama. Luați loc pe verandă până vă pregătesc ceva.

— Mulțumesc, doamnă, îi spuse străinul zâmbind. Nu vă supărați.

Mama închise ușa și se duse la dulapul din bucătărie.

— Du-te în beci și adu-mi un borcan cu supă de legume, îi ceru ea lui Esther.

— E un om fără adăpost? întrebă Esther când văzu că mama scoate farfuriile pe care le păstra special pentru a servi în ele mâncare oamenilor străzii ce le băteau la ușă din când în când.

— Da, răspunse mama.

— Nu știam ce vrea să facă, să-și vândă pisica sau altceva, chicoti Esther în timp ce deschidea ușa de la beci. Niciodată n-am mai văzut un om al străzii cu o pisică după el.

— Oamenii aceștia care umblă din loc în loc toată ziua ajung să se simtă uneori singuri, spuse mama în timp ce ungea cu unt două felii groase de pâine coaptă în casă. O pisică poate fi o companie foarte bună.

Esther o ajută pe mama să pregătească un prânz foarte consistent pentru omul ce aștepta pe verandă. Puseseră pe tavă un castron cu supă fierbinte, un sendviș cu brânză și salam, un bol cu sos de mere, două fursecuri, un pahar cu apă și o ceașcă de cafea fierbinte.

— De ce faci asta? întrebă Esther când mama luă smântâna de pe borcanul cu lapte și o puse într-un păhărel, lângă ceașca de cafea.

— Poate o să vrea niște smântână în cafea, explică mama.

— Dar nouă nu ne dai voie să smântânim laptele, protestă Esther. De ce i-o dai unui om al străzii?

— S-ar putea să fie un înger, spuse mama.

— Înger? izbucni fetița. Oamenii străzii nu sunt îngeri.

— De unde știi? întrebă mama. Îngerii pot lua înfățișarea unor oameni obișnuiți. Într-o zi, trei îngeri au venit în vizită la Avram. El și Sara le-au pregătit o masă foarte gustoasă. Avram și Sara nu au știut că hrănesc niște îngeri până când aceștia au terminat de mâncat și i-au anunțat că au un mesaj de la Dumnezeu. Păreau oameni cu totul obișnuiți.

— Poate e așa, admise Esther. Dar îngerii nu cară cu ei pisici.

— Ba ar putea, dacă ar vrea, spuse mama chicotind amuzată. Biblia ne cere să avem grijă de străini pentru că uneori se poatenîntâmpla să fie îngeri. I s-a întâmplat lui Avram și ni se poate întâmpla și nouă. Așa că, atunci când un om al străzii îmi bate la ușă, îmi place să-i dau cea mai bună masă pe care o pot pregăti în grabă.

— Ar trebui să-i placă asta, spuse Esther aprobator.

— Uite, spuse mama strecurând un pliant sub farfuria pe care așezase sendvișul. Eu iau tava, iar tu aduci paharul cu apă.

— Poftim, domnule, spuse mama, întinzându-i tava omului ce stătea pe verandă.

— Mulțumesc din toată inima, răspunse el, punându-și tava pe genunchi. Vă sunt îndatorat.

— Nu aveți pentru ce. Poftă bună! îi ură mama.

Esther puse paharul pe tavă și o urmă pe mama în casă. Se apropie de o fereastră de unde îl putea vedea pe omul străzii.

— Mama, strigă ea uimită, omul acesta a luat salamul din sendviș și i l-a dat pisicii. Și acum îi dă și smântâna. Pisica linge smântâna direct din pahar.

— Hmm, spuse mama strâmbând din nas. O să spăl paharul cu apă fierbinte și clor.

— Dar, mama! protestă fetița. Îi dă pisicii cele mai bune lucruri de pe tavă.

— Trebuie să-și hrănească și pisica cumva, spuse mama.

— Trebuia să-i fi dat lapte obișnuit, continuă Esther. Dacă aș fi știut că o să-i dea smântâna pisicii…

— Esther, o întrerupse mama pe un ton mustrător, mâncarea aceea nu ne mai aparține nouă. I-am dat-o lui, deci poate să facă ce vrea cu ea. Nu-l mai pândi atâta și vino să ștergi vasele astea.

Esther plecă de la fereastră și luă un prosop de vase. Când bărbatul bătu din nou la ușă, mama îi luă tava din mână și îi ură drum bun.

— Nu a fost un înger, spuse Esther uitânduse în urma bărbatului care se îndepărta pe alee, cu pisica în cușcă.

— Nu am spus că este, spuse mama. Dar a păstrat pliantul. Poate o să-l ajute să-L găsească pe Dumnezeu sau o să-I hrănească sufletul. Noi putem să arătăm dragostea lui Dumnezeu hrănindu-i pe cei flămânzi.

—    Pe cei flămânzi și pisicile lor, spuse Esther zâmbind.