Probleme între prietene

— Mamă, a venit Anita! sări fericită Maribeth. Acum au ajuns cu maşina.

Mama şi Maribeth se duseră la uşă.

— Intră! o pofti mama pe Anita. Maribeth abia aştepta să vii.

Anita îi zâmbi lui Maribeth.

— Şi eu am aşteptat!

— Să fiţi cuminţi cât timp voi fi plecată, spuse mama Anitei. O să încerc să mă întorc imediat după prânz.

După ce mama Anitei a plecat, mama spuse:

— Fetelor, aş vrea să mă ajutaţi să dezghioc fasolea. Apoi o să aveţi timp să vă jucaţi.

— Bine, au răspuns fetele în cor. Ele o urmară pe mama spre masa de sub copac. Acolo erau două coşuri de fasole care trebuia desfăcută. Mama dădu fiecăreia câte un castronaş. Curând după aceea, toată lumea era ocupată cu fasolea.

— Ăsta e locul de joacă pe care ţi l-a construit tatăl tău? întrebă Anita, privind la căsuţa care era în colţul grădinii.

— Da, răspunse Maribeth. L-am ajutat să o construiască. A fost frumos!

După o vreme, în timp ce dezghiocau fasolea, mama veni cu sugestia:

— Haideţi să cântăm. Ea începu aşa: „Cine a făcut stelele pe cer? / Tatăl Dumnezeu... ”

Ambele fete i s-au alăturat. După ce au cântat un timp, au jucat jocul: „Cine sunt eu?” Pe rând, au descris pe cineva cunoscut tuturor, iar celelalte fete trebuiau să ghicească despre cine era vorba.

— Am terminat! anunţă în cele din urmă mama. Fetelor, mi-aţi fost de mare ajutor, iar acum meritaţi o pauză! Puteţi merge să vă jucaţi. Mama se ridică şi se îndreptă spre casă cu castroanele de fasole.

— Ce să facem mai întâi? întrebă Anita. Pot să văd căsuţa ta de joacă?

— Hai să mergem în camera mea, sugeră Maribeth. Vreau să-ţi arăt ursuleţii mei de pluş.

— Aha, bine, zise Anita fără tragere de inimă.

Maribeth nu observă că Anita nu părea tot atât de încântată.

Fetele se îndreptară spre casă, trecură prin hol, până la camera lui Maribeth. Maribeth ridică un ursuleţ care stătea în scaun, lângă fereastră.

— Ăsta-i ursuleţul pe care mi l-a dat bunica de ziua mea, spuse ea. Nu-i aşa că are nişte ochi drăgălaşi?

Anita încuviinţă.

— E drăguţ.

— Sora mea mi-a adus acest urs mare când a fost în California, continuă Maribeth. I-am

pus numele Tootsie. Şi, bineînţeles, ai mai văzut-o pe ursoaica Ramona, pe care o am de multă vreme. Apoi începu să mângâie ursuleţul alb care era pe pat.

— Vrei să ţii puţin ursuleţul? o întrebă ea pe Anita. Aceasta ridică din umeri.

— Cred că da.

Luă ursuleţul drăguţ şi îl ţinu în braţe.

— Când putem merge afară? întrebă ea.

— Aş vrea mai întâi să ne jucăm cu ursuleţii, spuse Maribeth.

Dintr-o dată, Anita aruncă ursuleţul pe podea şi o zbughi afară din cameră.

— Nu vreau să mă joc cu ursuleţii tăi vechi şi urâţi! strigă ea îmbufnată.

Maribeth o privi cu nedumerire. De ce era Anita aşa de supărată? Imediat mama apăru în

uşă.

— Ce s-a întâmplat? întrebă ea.

— Mamă, am spus doar că vreau să ne jucăm cu ursuleţii, izbucni Maribeth. De ce s-a supărat aşa de tare Anita?

— Asta a vrut şi ea? o întrebă mama. Maribeth clătină încet din cap. Ea a spus că vrea să se joace afară.

— Mama Anitei mi-a spus că ei îi place mai mult să se joace afară decât cu păpuşile sau cu ursuleţii, îi spuse mama lui Maribeth. Poate că ei i-ar plăcea să se joace în căsuţa de afară sau să se dea în leagăn. Asta nu o îndreptăţeşte să fie mânioasă pe tine. Dar atunci când avem musafiri ar trebui să încercăm să ne dăm seama ce preferă ei şi nu să facem doar ce ne place nouă.

Maribeth încuviinţă.

— Cred că am fost egoistă, spuse ea. Doar Anita mi-a spus că vrea să vadă căsuţa de joacă... Chiar în acel moment, Anita intră în cameră.

— Îmi pare rău că am fugit, Maribeth, spuse ea. Ne putem juca cu ursuleţii dacă vrei.

— Nu, răspunse Maribeth. Vreau să-ţi arăt căsuţa mea de joacă. Am fost egoistă că am făcut cum am vrut eu în loc să fac ce ai zis tu. Îmi pare rău.

— Şi eu am fost egoistă, admise Anita. Îmi pare rău.

— Mă bucur că amândouă vă cereţi scuze, spuse mama. În Biblie este scris: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.“ Acest gând trebuie să-l ţineţi minte. Mama le zâmbi fetelor. Acum puteţi merge la căsuţa de joacă.

— Hai să mergem! spuse Maribeth ţopăind.

— Putem să luăm şi ursuleţii? întrebă Anita.

Ne putem juca acolo cu ei.

— Bună idee, a fost de acord mama. Acum amândouă încercaţi să vă jucaţi frumos şi fără să fiţi egoiste. Lucrul ăsta mă bucură şi este şi pe placul lui Dumnezeu.