O deplină ascultare

- Ţine-o tu, Ioana, i-a spus sora ei, Dan,în timp ce îi dădea păpuşa. Fetiţa ta plânge într-una. Nu ştiu ce are.

         Ioana a luat păpuşa şi a început s-o legene în braţe.

- Eşti bolnavă, scumpa mea? A întrebat-o.

- Poate că o doare burtica – a sugerat Dana.

- Nu cred – a dat Ioana din cap – s-ar putea să aibă men- meningită, a adăugat, chinuindu-se să pronunţe cuvântul prea greu pentru ea.

         Dana s-a uitat la păpuşă îngrijorată.

- Crezi că e boala pe care a avut-o fetiţa unchiului Nelu, atunci când era să moară?

- Trebuie să-mi duc fetiţa la spital de îndată – a adăugat Ioana cu voce gravă. În timp ce vorbea, şi-a ridicat poşeta şi păpuşa. Dana, tu erai doctorul – a mai adăugat. Acolo, sub salcie, lângă gard, ziceam că era spitalul. Pregăteşte repede un pat pentru fetiţa mea şi adu-i ceva medicamente.

- Gata – a fost de acord Dana.

         Dar, chiar în lipa aceea, s-a auzit vocea mamei care le striga din casă.

- Ioana, Dana, veniţi repede în bucătărie.

         Fetiţele au sărit amândouă şi, desculţe, au început să fugă peste iarba moale înspre casă. În bucătărie, mama stătea lângă maşina de cusut cu nişte bucăţi de material albastru în poală. Faţa îi era încinsă. În bucătărie, mergea ventilatorul, dar canicula de iulie se făcea simţită din plin.

- Dana, te rog spală-te pe mâini şi joacă-te cu Radu, ocupă-te de el ca să pot termina rochia asta pentru Sorina. Dă-i cuburile şi arată-i cărţile.

- Şi eu, ce să fac? a întrebat Ioana, gata să facă şi ea ceva.

- Tu, adu nişte morcovi din grădină. Ştii care sunt morcovii? Au frunze multe şi lunguieţe, iar morcovul creşte în pământ. Îmi trebuie doar câţiva pentru cină, la salată. Ai grijă şi scoate-i doar pe cei mari şi pune-i în găleţica aceea verde.

- Bine, mamă – a răspuns Ioana. A alergat de îndată afară să găsească găleţica verde. Apoi s-a îndreptat înspre grădină. A studiat atentă straturile cu zarzavaturi. Roşii, varză, sfeclă, ceapă, vinete ... uite şi morcovii, exact aşa cum mi.a zis mama.

         Ioana s-a lăsat în jos, a dat frunzele la o parte cu grijă. A început să scormonească în pământ şi deodată a apărut un morcov mare portocaliu. L-a curăţat de pământ şi l-a pus în găleată. Apoi a scos altul. Era aşa de interesant să scoţi morcovii din pământ, după ploaie! A început să-i scoată unul după altul.

         Când, într-un târziu, s-a uitat în găleată, era aşa de plină, încât aproape că nu o putea ridica.

- Mama a spus să iau doar câţiva morcovi. Dar nu cred că se va supăra daca voi umple găleţica – a început Ioana să gândească cu voce tare şi a mai pus câţiva morcovi în găleată.

         Acum găleata era plină ochi. Abia o mai putea urni din loc. A început s-o târască pe jos. La jumătatea drumului s-a oprit să se odihnească. Apoi a apucat-o cu mâna cealaltă şi a continuat s-o tragă până lângă casă.

- Mamă, am adus morcovii – i-a strigat mamei, bucuroasă.

         Mama a ieşit afară să-i ia.

- Dar, Ioana! Nu ţi-am spus că îmi trebuie doar CÂŢIVA morcovi? a exclamat surprinsă.

- Da, mamă, dar mi-a plăcut atât de mult să-i scot din pământ. Nu m-am gândit că nu e bine.

- Dar nu e bine de loc! M-am aşteptat să mă asculţi pe deplin şi să-mi aduci doar câţiva morcovi, aşa cum te-am rugat. Nu am atâta timp să mă ocup de toţi morcovii, astăzi.

 Mama a rămas pe gânduri.

- Ca să te înveţi minte şi să mă asculţi întocmai, va trebui să cureţi toţi morcovii. Ia castronul acela galben şi apucă-te de treabă imediat, ca să fii gata până la cină – a instruit-o mama.

         Ioana a rămas stupefiată.

- Dar, mamă, sunt o grămadă de morcovi acolo! Dacă fac asta nu mai am timp să mă joc cu păpuşa, cu Dana.

- Ioana! a spus mama severă. Să nu te aud că te vaiţi. Ştii prea bine de ce ai atâta treabă. Nu crezi oare că, după ce vei curăţa găleata asta de morcovi, vei ţine minte că va trebui să asculţi pe deplin, data viitoare?

         Ioana a dat din cap supărată şi s-a dus să caute castronul galben şi cuţitul.