Prorocul Ilie

AI NEVOIE DE: flanograf

           Ilie și împăratul cel rău

Trăia odată un împărat în Israel. Îl chema Ahab. Era un împărat tare rău. Soția lui, pe care o chema Izabela, era și mai rea decât el. Ei locuiau într-un palat frumos, în țara Israel. Ei erau împăratul și împărateasă poporului lui Dumnezeu. Dar ei nu făceau poporul fericit. Din contră, îl făceau nefericit. Stii tu ce făceau? Ei ziseră: "Noi nu-l mai iubim pe Dumnezeu, vrem un alt Dumnezeu." Și făcură o statuie, numind-o Baal. Ei spuseră: "Iată Dumnezeul nostru!"

Îngenunchiară și se rugară la statuie. Chemară preoți să aducă jertfă statuii. Ei spuseră oamenilor: "Și voi trebuie să vă rugați chipului. Trebuie să-l uitați pe Dumnezeu."
Așa făcură aproape toți oamenii din Israel. Ei se gâandeau: "Dacă o spune împăratul, trebuie să fie bine." Îngenunchiară în fața statuii și îl uitară pe Dumnezeu. Dar acum nu mai erau fericiți. Căci cine îl uită pe Dumnezeu nu mai poate fi fericit. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să-l uite. Și nu după mult timp veni și pedeapsa.

Într-o zi împăratul Ahab era în palatul său. Statea pe tronul său de aur, mulțumit de sine.  Deodată se deschise ușa și un străin intră. Arăta foarte sărac. Purta o haina lungă, cenușie și la mijloc era încins cu un cordon de piele. Dar nu era intimidat de frumusețea palatului.

Se uită țintă la împărat și zise: "Eu sunt Ilie, profetul, servitorul lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a trimis ca să-ți spun ca te va pedepsi, din cauza păcatelor tale. Iată care va fi pedeapsa: nu va mai ploua și noaptea nu va mai cădea roua, până când Eu voi vorbi iarăși." Apoi Ilie se întoarse și plecă. O clipă se făcu liniște în palat. Împăratul și servitorii săi erau speriați de acest străin și de cele spuse de el. Dar apoi începură să râdă și să zica: "Ha, ha, ce nebun! Ca și cum el ar opri norii să aducă ploaie." Dar zilele trecură și nu ploua. Trecură săptamâni și tot nu ploua. În fiecare zi soarele stătea pe cer, arzând pământul. Și totul se usca pe pământ. Iarba se usca. Florile se veștejiră. Frunzele căzură de pe pomi. Grâul se usca pe câmp. Ori, oamenii au nevoie de grâu ca să facă pâine. Și cum nu mai aveau pâine de mâncat, sufereau de foame.

  

Atunci i se facu tare frică împăratului, căci văzuse ca Ilie spusese adevărul. El strigă: "Ilie e de vină de toate acestea. El ne-a adus nenorocire. Aduceți-l aici pe Ilie. Căutați-l peste tot." Soldații lui Ahab străbătura țara în lung și în lat. Dar pe Ilie tot nu-l găsira. Iar nici ploaia nu venea!

Știi tu unde era Ilie?

Undeva în mijlocul munților curgea un pârâu. Ilie era lângă acest râu, între munți. Acolo îl ascunsese Dumnezeu, departe de împăratul acela rău. Acolo Ilie găsise un loc sigur. Soldații nu-l puteau găsi căci Dumnezeu veghea asupra lui. Noaptea dormea Ilie într-o peștera. Când îi era sete bea apă din pârâu.

Nu suferea nici de foame, căci în fiecare dimineață și în fiecare seara, Dumnezeu îi trimetea ceva de mancare.

Știi tu cine îi aducea mâncarea? Corbii! Niște păsări mari, negre. În fiecare dimineață veneau cu câte o bucată de pâine sau de carne în cioc și le lăsau să cadă lângă Ilie.

Și reveneau în fiecare seara cu ciocul plin de pâine și carne. Căci Dumnezeu spuse corbilor să aibă grijă de Ilie. Poporul Israel suferea de sete și de foame pentru că l-au uitat pe Dumnezeu.

Dar Ilie avea destul de mâncat și de băut, pentru că rămăsese un servitor credincios lui Dumnezeu.

 

Ilie la femeia străină

Ilie rămase mult timp în munți, lângă pârâu. Acolo avea un ascunziș bun, unde nu-l puteau găsi soldații împăratului. Avea destulă mancare, căci corbii îi aduceau pâine și carne.

Dar în cele din urma trebui să plece de acolo, căci apa nu mai curgea, căci pârâul secase. Dumnezeu îi spuse lui Ilie să se ducă într-o țara îndepartată; și acolo se va îngriji Dumnezeu de el.

Ilie porni deci la drum. După o călătorie lungă ajunse în țara aceea îndepartată, la poarta unui oraș. Lui Ilie îi era sete și foame, din cauza lungii călătorii. Deodată văzu Ilie o femeie care ieșea din oraș. Ea mergea sub pomi și strângea frunze. Avea deja o grămadă întreagă.

Ilie o întrebă: "Vrei să-mi aduci puțină apă? Așa mi-e de sete!" Femeia vru să facă așa ceva. Ilie îi spuse: "Adu-mi și o bucată de pâine, căci tare mi-e foame!"

Dar femeia dădu din cap și zise: "Nu, domnule, așa ceva nu pot face. Nu mai am pâine, crede-mă. Am doar un pumn de făină într-o oală și câteva picături de ulei într-un ulcior. Aceasta este totul. Am cautat niște crengi ca să fac un foc și cu puținul ulei care îmi mai rămâne voi putea face o turtă, pentru fiul meu și pentru mine. Iar după aceea nu vom mai avea ce mânca. Va trebui să murim."

 Ce trist suna aceasta! Dar Ilie nu era deloc trist. El zise: "Du-te numai acasă și coace turta, așa cum ai zis și adu-mi-o mie. Vei putea să mai coci una și pentru tine și pentru fiul tau. Va rămâne destul, căci așa vorbește Domnul: "Făina nu va scădea din oala și nici untdelemnul din ulcior nu se va împuțina" Și vom mânca împreună de acolo, până ce va veni ploaia și va fi iarași pâine."

Ce cuvinte ciudate erau acestea. Dar femeia îl crezu pe Ilie pe cuvânt! Se duse la ea și aprinse focul. Luă mâna de făină și picăturile de ulei și făcu o turtă. Copilul ei stătea și se uita la ea cu multa poftă. Și deodată... îi veni mamei să cânte de bucurie. Închipuie-ți ca era din nou faină în oală și ulei în ulcior. Cine le umpluse iarași? Femeia o știa bine. Dumnezeu făcuse aceasta. Era un miracol foarte mare. Femeia continuă să coacă. Prima turta fu pentru Ilie. A doua pentru copilul său. A treia pentru ea însăși. Putea face câte avea nevoie. În fiecare zi. Ilie rămase să locuiască la ea. Și în fiecare zi facea turte pentru toți trei, câte vroiau.

Dar într-o zi se întâmplă ceva foarte trist. Băiatul se îmbolnăvi. Răsufla greu și în cele din urmă nu mai răsuflă deloc. Baiatul murise. Mama era foarte tristă. Se așeză cu copilul în brațe. Îl striga pe nume, dar copilul n-o mai auzea. Copilul ei era mort. În curând trebuia să fie îngropat și atunci avea să fie pentru totdeauna desparțită de el. Lui Ilie îi fu tare milă de această femeie.

El îi zise: "Dă-mi mie copilul." Luă copilul mort din brațele mamei, îl duse în camera sa și îl puse pe patul său. Apoi îngenunchie. Se gândi: "Dumnezeu a îngaduit ca acest copil să moară; Dumnezeu poate să-i redea viața." Apoi se ruga fierbinte: "Doamne Dumnezeul meu, redă viata acestui copil." Se ruga astfel de mai multe ori. Și Dumnezeu ascultă rugaciunea servitorului său. Și după câtva timp copilul începu din nou să respire. Deschise ochii și ridică capul. Ilie îl luă bucuros în brațe și îl duse repede la mama să. "Iată, fiul tău trăieste", strigă el.

Femeia aproape ca nu putea crede, dar totuși era adevărat. Copilul întindea mâinile spre ea. Copilul a fost smuls de la moarte! Femeia plângea de bucurie. Ea îi spuse lui Ilie: "Acuma știu că ești un mare profet, servitorul Dumnezeului celui viu!"

Și acum știa și mai bine ce bun era Domnul cu el.