Se afișează postările cu eticheta Lectie cu obiect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lectie cu obiect. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Lecție cu obiect—Păstrează-ţi calmul!



         AI NEVOIE DE:
· Bicarbonat
· Oţet
· Pahar


CUM PROCEDEZI:
    · Pui bicarbonat într-un pahar.
 · Spui copiilor că paharul suntem noi, iar bicarbonatul este inima noastră.
  · Atunci când ne încredem în Dumnezeu, şi nu ne temem, paharul nu iese cu nimic rău în evidenţă.
· Dar când ne îngrijorăm, sau nu ne păstrăm calmul, e ca şi când am turna oţet peste bicarbonat (torni oţet peste)
· Se creează o reacţie, şi bicarbonatul face spume şi iese din pahar.
· Un creştin ar trebui să se încreadă în Dumnezeu întotdeauna. Când ne enervăm, sau ne îngrijorăm, miroase urât (de la oţet), şi nici nu suntem o mărturie, un exemplu pentru cei din jurul nostru.

luni, 7 mai 2012

Acan şi secretul său


Tema: Nu putem avea secrete faţă de Dumnezeu

           AI  NEVOIE  DE:
* O pătură sau un preş
* Hârtie
* Creioane
* Container de gunoi cu capac

          CUM  PROCEDEZI:
         Puneţi pătura pe jos, în centrul încăperii. Daţi-le copiilor creioanele şi colile de hârtie. Spuneţi-le copiilor să scrie ceva ce au făcut rău (de exemplu că au luat ceva ce nu era a lor) . Copiii mai mici care nu ştiu să citească pot să facă desene ilustrând aceste lucruri. Asiguraţi-i pe copii că absolut nimeni nu va vedea ce au scris ei pe hârtie. Spuneţi-le copiilor să mototolească colile de hârtie şi să le pună sub pătură în mijlocul sălii. Strângeţi-i pe copii în jurul acestei pături, apoi citiţi cu voce tare Iosua 7
            Spuneţi: cu toţii avem păcate ascunse, pe care nu i le-am spus absolut nimănui. Acan a luat ceva de care nu trebuia să se atingă şi nu i-a spus nimănui acest lucru. Dar se pare că fapta lui a ieşit la iveală exact cum se văd hârtiile voastre sub pătură.
              Întrebaţi-i pe copii:
* Cine a fost pedepsit din cauza păcatului ascuns a lui Acan?
* E vrea Dumnezeu să facem atunci când cădem în vreo greşeală?
Strângeţi toate ghemotoacele de hârtie şi înfăşuraţile în pătură.ridicaţi capacul containerului de gunoi, goliţi pătura în container şi apoi puneţi capacul la loc cu fermitate. Spuneţi copiilor:
             A ne ascunde greşelile nu înseamnă că am scăpat de ele. Numai Dumnezeu poate să ne scape de păcatele noastre. Când Dumnezeu ne iartă  păcatele, El le aruncă şi pune un “capac” peste ele şi nu trebuie să mai avem deloc sentimentul vinovăţiei. El ne iartă pe deplin. Haideţi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele pe care le-am scris pe foile de hârtie.
            Oferiţi-i fiecărui copil câteva clipe pentru a se ruga în linişte, apoi încheiaţi cu o rugăciune de mulţumire.

luni, 30 aprilie 2012

Anania şi Safira

 
AI NEVOIE DE:
  • Biblie
  • O felie de lămâie pentru fiecare copil
  • O bomboană (ideal pe băţ) pentru fiecare copil

              CUM PROCEDEZI:
           Strângeţi-i pe copii şi întrebaţi-i: “Când aţi minţit pe cineva sau când cieva va minţit pe voi?”
A ştiut cineva că aţi minţit? Cum v-aţi simţit atunci? Ce se întâmplă când nu suntem sinceri?
Nesinceritatea este ca o capcană. O minciună duce la mai multe şi, înainte să îţi dai tu seama, eşti înconjurat de minciuni. Dumnezeu vrea să fim sinceri şi El ştie când nu suntem. Haideţi să citim o povestire biblică despre un bărbat şi o femeie care nu au fost sinceri înaintea lui Dumnezeu.
Rugaţi un voluntar să  citească cu voce tare din Faptele Apostolilor 5:1-11.

Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
 
Apoi spuneţi: Dumnezeu ştie că sinceritatea este importantă şi, de asemena, ştie că minciuna ne face inima acră. Haideţi să ne jucăm un joc numit “ Minciuni acre şi Adevăruri dulci”. O să vă dau fiecăruia o felie de lămâie şi o bomboană dulce. Când spun ceva neadevărat, lingeţi puţin felia de lămâie. Când spun ceva adevărat, lingeţi bomboana.

  • Cerul este mov şi verde
  • Dumnezeu ştie când noi nu suntem sinceri
  • Doi plus patru fac douăzeci
  • Cangurii locuiesc în ocean
  • Dumnezeu ne iubeşte
  • Dumnezeu vrea ca noi să fim sinceri
Încheiaţi cu rugăciune şi cereţi-I Domnuli să iubim adevărul şi să ne ajute să fim întotdeauna sinceri.

marți, 27 martie 2012

Credinţa nevăzută

               Acesastă lecție cu obiecte demonstrează cum ne poate ajuta credința în Domnul nostru să nu ne lăsăm doborâți, striviți de frică.

             MATERIALE:
  •   2 sticle de plasti
  •   mănuși vechi

             DURATA: aprox. 5 min

             TEME: Curaj, credință, putere, protecție, Încercări, încredere

             PREGĂTIRE: înainte de lecție, ia o mănușă veche și desenează sau lipește pe ea literele
F - R -  I - C - A  (pe încheieturile degetelor)

             CE VEI FACE:
           Vei lua 2 sticle goale de plastic, și pune strâns capacul uneia din sticle. Cealaltă sticlă las-o fără dop. În timpul lecției, îți vei pune mănușa și strângi pumnul pentru a arăta cuvântul FRICĂ. Apoi vei lovi ambele sticle. Sticla fără dop se va strivi, dar cealaltă care are dopul strâns nu se va strivi. Vei compara sticla fără dop cu o persoană fără credință, iar sticla înfiletată cu o persoană care are credință. Deși credința nu este vizibilă, ceea ce ea produce este vizibil.

             CE VEI SPUNE:
             Astăzi vreau să vă demonstrez cum putem vedea credința. Am aici două sticle goale de plastic. Arată la fel, dar este o diferență între ele. Aceasta cu dop este plină de credință. Acum nu puteți vedea, dar credința este acolo. Cealaltă sticlă nu are credință, este goală. (Pune-ți mănușa care arată cuvântul frică). Ce credeți că se va întâmpla cu această sticlă fără credință când frica vine la ea? (Permite să se răspundă, și apoi izbește sticla cu pumnul). Vedeți, frica a fost în stare să o strâmbe, să o strivească. Ce credeți despre sticla cu credință? (Lovește sticla cu dop). Vedeți, frica nu a putut să o strâmbe. Și nici măcar nu arată rănită. Cu credință, noi primim putere de la Dumnezeu.
            Isus le-a spus odata ucenicilor: ”Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot nu aveți credință?(Marcu 4:40). Noi nu putem vedea fizic credința, dar ceea ce ea produce putem vedea ușor, de exemplu curajul, puterea, pacea și stăpânirea. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm sau să ne fie frică de nimic atunci când avem credință în Isus.